Faze penibile in clasa

Cu bune si cu rele, inca un an de liceu a trecut peste mine, un an ce a avut acelasi rol imporant, de a-mi aduce niste amintiri placute si bune invataminte. Dar in aceasta postare nu voi vorbi despre ce am invatat eu in acest an si despre lucrurile bune ce mi s-au intamplat pentru ca nu vreau sa plictisesc, ci voi povesti 2 dintre cele mai penibile intamplari cu profesori :).


In capul listei sta, bineinteles cea mai amuzanta: Vineri dimineata, ora 7:30. Sfarsitul orei de mate cu una dintre cele mai "simpatizate" profesoare din liceu. Eu, dupa cum obisnuiam, faceam matematica distractiva pe Sudoku din ziarul Ring. Unii colegi mai atenti, altii cu ale lor, la fel ca si mine. Avand in vedere faptul ca nu eram foarte multi in clasa la acea ora, linistea surda permitea remarcarea zgomotelor facute de profa ce statea pe scaun la catedra (inchiderea catalogului, fasait de punga...). Nu ridicam, insa, privirea.

Cand, deodata, o bubuitura puternica spulbera linistea. Ridic speriata capul si ma uit inspre tabla. Profa - nicaieri. Analizez mai atenta peisajul si observ capul blond si poseta Louis Vuitton intinse pe jos, un pantof mai incolo, iar catalogul si punga sub trupul asezat pe burta, in timp ce profa exaclama repetat: "aoleu, aoleu, aoleu!". Pe moment am fost confuza. Nu stiam daca sa rad sau sa sun la salvare. Am crezut ca moare; asta ma speria. Am privit cateva secunde cu ochii mari, nestiind ce sa fac, pana cand mi-am dat seama ca e vie. O clasa intreaga se uita la ea, fara ca nimeni s-o ajute, in timp ce ea nu se oprea din vaitat. Pana cand o voce zice "ajutati-o maaa". Doua fete si un baiat se ridica si se duc inspre ea. Baiatul se apleaca (toata lumea se astepta s-o ia de o mana si sa o ridice), dar peste 3 secunde il vedem pe coleg stand drept langa ea, ea - tot pe burta, el - cu poseta si cu punga in mana, umflandu-si subtil falcile pentru a nu izbucni in ras acolo. Asta pentru mine a pus capac intregii seriozitati. M-am ascuns sub banca si am explodat intr-un ras soptit, cu lacrimi. Desi imi era frica sa nu ma vada, nu ma mai puteam abtine de nicio culoare. Una dintre colege ii pune pantoful la picior, in timp ce ea se ridica, mai mult singura. Se incalta si, dandu-si parul pe spate ca in reclamele la sampon, ne asigura: "N-am nimic!". Apoi isi ia catalogul si pleaca schiopatand. Iese din clasa, dar nu apuca sa inchida usa ca o clasa intreaga izbucneste in ras in gura mare; toata pauza asta am facut, iar ora urmatoare ne-a prins cu dureri de burti si lacrimi pe obraji. In zilele urmatoare a venit la ore ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.


O alta faza oarecum penibila s-a intamplat la ultima ora de economie. Dupa ce un an intreg profesoara ne-a stresat cu regulile ei si cu desele explicatii inexistente in ceea ce priveste notele acordate, jigniri si tremuraturi de nervi, a venit si momentul sa-si ia 'la revedere'. Asadar, ultima ora: se pregateste sa plece, dar cand sa iasa din clasa zeci de aplauze incep sa rasune in clasa. Profesoara, zambitoare, mandra de ceea ce i se intampla, se opreste si ea in usa si incepe sa aplaude. Problema este ca nici pana acum nu a aflat de ce o aplaudam NOI. :)


Bineinteles ca au fost si altele facute de noi precum cazaturi cu scaunul, cate o injuratura zisa din greseala mai tare in timp ce profesorul tocmai intra in clasa etc. Dar astea sunt cam la ordinea .. anului.

Dulce-amarui

Sunt multe lucruri pe lumea asta foarte amare... Atat de amare, incat abia le putem atinge cu varful limbii. Iar cand trebuie sa le inghitim, le simtim in gura ca pe o fiola de algocalmin luata fara apa.
Sunt altele amarui ca visinele. Strambam din nas si ni se face gura punga, dar totusi le consideram cat de cat acceptabile. Le gustam o data, apoi inca o data din pofta sau tentatie, inca o data si tot asa, pana incepem sa ne obisnuim. Desi ni se increteste toata fata, parca totusi incepe sa ne placa sa ne chinuim asa si uneori, din aceeasi obisnuinta, incepem sa le simtim alt gust.. mai placut dar totusi.. neplacut. Sau nu atat de placut pe cat ne-am dori. Uneori nu avem pofta deloc de ele.
Altele sunt dulcegi. Un fel de miere apoasa. Ne plac, dar nu ne provoaca dependenta, iar cand le vedem de la distanta, nu ne fac sa inghitim in sec. Ne zicem doar ca ne-ar placea sa le avem, dar daca nu sunt, nu e mare paguba. Le vom avea.
La extrema cealalta stau lucrurile cu adevarat dulci. Ca mierea. Sau mai mult.. ca mierea indulcita cu zahar. Dar le intalnim atata de rar, incat uneori uitam ce gust au. Iar daca le vedem la altcineva, declansam un adevarat tsunami. Unii se afla departe de ele.. altii sunt atat de aproape.. Imaginati-va un pom cu un singur mar, mare, rosu, uns cu miere. Vi se face o pofta incredibila, dar nu ajungeti la el. Sariti, va ridicati pe varfuri, dar tot nu ajungeti. Va intindeti tot corpul, stati aproape in varful degetelor si muschii va dor, iar fructul e la 3 cm. de mana voastra. Nicio creanga ce poate fi agatata, niciun om care sa va ajute, nicio scara. Intr-un final gasiti o prajina si il trantiti. Muscati cu pofta din el. E cel mai duce mar ever, dar sesizati ceva: e plin cu viermi. Credeati ca a dat norocul peste voi, dar 2 secunde de bucurie v-au fost de ajuns. Ce, vroiati mai mult?
Altii par sa aiba zeci de pomi plini cu mere ca acela in curte, iar voi aveti unul care face 2-3 fructe pe an. Va uitati peste gard si va intrebati 'de ce el are si eu n-am?'

Cam asa este cu tot ceea ce ne inconjoara. Oameni, intamplari, sentimente... In fiecare zi gustam cate ceva. Unele ne displac profund, iar altele ne creeaza dependenta.

SALVATI CAII DIN PADUREA LETEA

Probabil cu totii ati vazut ce se intampla in ultimul timp cu caii salbatici (singurii care au mai ramas in Europa) din Padurea Letea. Zeci de animale sunt schingiuite si au rani deschise pe toata suprafata corpului. Sunt incarcati, apoi, in niste camioane unde stau inghesuiti, timp de 24 de ore fara apa si mancare, iar apoi sunt dusi la abator! Unii mor pe drum, iar cei care rezista, suporta niste chinuri ingrozitoare. Locuitorii din C. A. Rosetti sunt rasplatiti cu cate 100 de lei pentru fiecare cal predat, iar pentru 100 de lei din care acesti oameni isi pot cumpara bautura, sunt in stare de orice, indiferent ca este vorba despre o fiinta nevinovata care poate iubi mai mult ca ei! Pe retelele de socializare s-au creat zeci de grupuri ce incearca sa ajute aceste animale chinuite.
O stire de ultima ora, publicata de cei de la Realitatea TV spune ca animalele vor fi tinute intr-o ferma si nu vor mai fi sacrificate. Dar noi ce sa mai credem?
Avem aici http://www.facebook.com/event.php?eid=226210597394859
 toate datele de contact ale celor ce pot avea legaturi directe cu ceea ce se intampla. Haideti sa ne strangem cu totii si sa bombardam cu mesaje toate asociatiile ce pot opri acest masacru, mai ales pe nenorocitii autoritatilor locale care au dat acest ordin!

Farmacia Catena - mahala pe marginea bulevardului

In urma cu vreo 3 saptamani am primit de la medicul de familie o reteta destul de consistenta pentru ca sanatatea nu prea mai era de partea mea. Dupa ce am stat eu si m-am gandit bine la ce farmacie sa merg sa cumpar tot ce-mi trebuia, am ales Catena, crezand ca acolo dau, intr-un final, de niste oameni scoliti si care nu-mi dau alte medicamente in loc de cele prescrise. Merg la una dintre farmaciste (erau 2, iar cealalta isi umplea clientul de vitamine date asa, dupa capul ei) si ii arat prescriptia. Se chiombeste la ea timp de 2 minute, timp in care o intreaba si pe cealalta ce scrie acolo, iar apoi imi ia schema de tratament. Urmeaza inca 2 minute de chiombeala, dupa care incepe sa-mi reproseze (mie, sau medicului), impreuna cu inca o farmacista aparuta 'din culise': Bromhexinul nu se ia la 12 ore, se ia la 24. Vitamina E inainte de masa? :O Astea se iau intotdeauna dupa masa. Ii tai elanul spunandu-i ca, din moment ce medicul care ma vindeca de cand eram cat un dop mi-a prescris medicamentele asa, inseamna ca stie el ce stie. Nu apuc sa termin, ca experta lui peste aparuta ulterior isi arata inteligenta: Medicii mai si gresesc, sa stiti. Ma uit ironic la ea si le spun sa mi le dea cum scrie acolo. Se apuca sa le caute in calculator, dar, in timpul asta, probabil isi aduce aminte ca mai are ceva de reprosat: Peritol - o lingurita? Pai asta se da la copiii mici, dvs. trebuie sa luati o lingura. Plina de nervi (trecusera 20 de minute!!!) ii zic: Doamna, va rog sa mi le dati cum scrie acolo, am mai multa incredere in medicul de familie decat in ce-mi spuneti dumneavoastra. Ea zice bine... si se apuca sa le puna in punga, scriindu-mi pe ele cum se iau (de parca eu as fi fost proasta si n-as fi stiut sa citesc o schema), cand, dintr-o data, inteligenta orbitoare a expertei se trezeste din atrofie: Auzi, ia nu-i mai scrie nimic pe ele si da-i-le ca la piata, ca vad ca asa ii place.
In momentul ala am vazut negru in fata ochilor, am simtit cum sangele imi explodeaza in vene, mi-am iesit din tot calmul fortat, m-am aplecat peste ghiseul lor, le-am luat reteta si schema din fata si le-am zis, cu nervii sariti pe pereti: ia nu-mi mai dati nimic ca vad ca sunteti......... si am aruncat din mana dreapta cu palma incordata inspre ele ca sa nu-mi scape cuvantul ce le-ar fi injosit gradul de inteligenta orbitoare. Le-am vazut privirile de canisi indignati, m-am intors cu spatele si am iesit nervoasa pe usa.

L-am sunat pe tata si i-am povestit ce mi s-a intamplat, iar el m-a indrumat spre Remedio, unde am dat de o tipa foarte draguta. Ca sa ma conving cum sta treaba cu adevarat, i-am zis tipei ce mi-au spus alea, iar ea mi-a dat lamuriri ca medicul meu are dreptate si ca, in unele cazuri, medicamentele trebuie luate cum mi-a fost prescris mie (in functie de gravitatea afectiunii, unii medici le prescriu asa). Cand am ajuns la sfarsitul povestii, tipa nu a mai avut de zis decat Doaaaaamneee...

Cum sarbatorim noi Pastele

Vinerea mare. Ziua in care crestin-ortodocsii se aduna cu mic cu mare sa "se dea pe sub masa" si sa asiste, odata cu lasarea serii, la Denia Prohodului; pentru unii - singura slujba din an la care participa. Slujba la care biserica se inconjoara de 3 ori, iar in tot acest timp, calcandu-se in picioare si avand grija ca nu cumva cel din spate sa le dea foc, dar nici ei sa nu dea foc celui din fata, credinciosii nu mai inteleg nimic. Dar nu asta e important; punctul culminant devine abia pe la sfarsit, cand trebuie impartite florile. Si sa va spun cum e (cel putin aici, la o bisericuta de cartier):
1. Se ia una bucata cusca din fier + una bucata om de-al bisericii + vreo 3 trepte asezate cu grija intre pamant si cusca + florile;
2. Se adauga gramada de enoriasi, in afara custii;
3. Se pipereaza cu putina tensiune, imbranceli zdravene, arome diverse + cel mai important, cuvinte: "Baaa ce dracu te impingi asa, nu mai ai rabdare, nu-ti ajung florile?" ... "Domnu', domnu', dati-mi si mie, domnu'!" ... "Lu' aia de ce i-ai dat atatea, da mai putine sa ne ajunga la toti!" ... "La o parte, n-am loc sa ies, la o parte!" ... "Domnisoara, vezi ca eu m-am pus aici inaintea ta!" ... Mai pe scurt, balamuc!
Dupa care toti merg linistiti acasa (linistiti si nu prea.. ca deh, daca le cere cineva o floare din buchetul pentru care au depus atata truda?!) si isi pun florile la icoana, ca niste oameni cu frica de Dumnezeu si ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.
Eu una, am renuntat sa mai merg la slujbele astea tocmai pentru balamucul care se creeaza, pentru faptul ca nu poti sa stai linistit; te duci intr-un loc unde se zice ca iti gasesti linistea si gasesti.. nimic. Oameni care se cearta, care azi barfesc si blesteama, iar maine mananca de post si merg sa se impartaseasca.

Una peste alta, Pastele si-asa a devenit o sarbatoare comerciala: iepurasi in sus si-n jos, friptura de miel, ciorba de miel, drob de miel, miel, miel, miel, oua rosii, verzi, albastre, galbene (se pare ca sangele Lui Iisus se coloreaza in toate felurile), cozonaci, pasca, dar nimic despre adevarata semnificatie a acestei sarbatori.
Nu uitati ca Pastele nu inseamna doar sa primim cadouri de la iepuras si sa ne umplem matu'; Pastele este o zi foarte importanta, in primul si-n primul rand, din punct de vedere religios. O sarbatoare in care trebuie sa il cinstim pe Iisus pentru ceea ce a facut pentru noi, oamenii, prin bunatate si rugaciune, nu prin imbranceli si balamuc.

Acestea fiind spuse, va urez sa aveti parte de un Paste Fericit si de suflete (si minti) luminate!

Introducere

Boo. Am revenit si eu dupa (sa zicem) o scurta perioada de disparitie din peisajul "blogistic". Perioada in care mi-am gasit ceva mai bun de facut n-am avut chef de nimic si am lasat totul in paragina, inclusiv contul de pe Latifa (Scuze!). Daca va intrebati ce m-a determinat sa scriu acum, este faptul ca trebuie sa stau prizoniera in casa, din cauza unei raceli din aia ... care se lasa cu antibiotice. Am mai avut cateva tentative de a scrie, date de niste subiecte pe care m-as fi simtit obligata sa le comentez dar.. ori n-am avut putere, ori n-am avut inspiratie, ori n-am avut timp. Iar acum nu cred ca mai are rost sa le abordez.
In fine.. daca ar trebui sa povestesc ce s-a mai intamplat in ultimele luni, mi-as putea scoate o carte. Acelasi lucru as putea face si cu balbele profilor, notate la sfarsitul fiecarui caiet. Si ca tot am intrat in subiectul asta... m-am apucat si eu sa citesc Prima noapte de dragoste, ultima noapte de razboi (ca suna mult mai bine asa) ;)) si ma cam chinuie... pentru ca e lectura obligatorie, iar mie imi place sa fac lucrurile obligatorii pe invers. Tocmai pentru ca nu-mi place sa fiu obligata sa fac ceva. Urasc sa fac ceva din obligatie. Oricum nu o citesc pentru ca sunt obligata, ci pentru ca nu am nota la romana. :)
O sa ma opresc aici cu batutul campilor si o sa revin in zilele urmatoare cu cate ceva mai dragut. Deocamdata articolul asta a fost facut pentru a ma reintroduce si pentru a le cere scuze celor cativa care m-au mai intrebat cand am de gand sa mai scriu. Sper ca pe viitor sa nu mai lipsesc atata. :)

Panica la etnobotanice. Iubim raul sau viata?

Spice Shop-uri peste tot, la fiecare pas magazine desfiintate si inlocuite cu cele de vise; daca iei 137-le si faci o tura de oras cu el, probabil nu o sa ai degete sa le numeri pe toate. In seara de revelion am inteles ca pe Bd. Timisoara era o coada interminabila la geamul unui astfel de magazin, o coada alcatuita din tineri ce aleg sa-si scurteze drumul spre moarte consumand tot felul de substante. Si ma intreb... oare e atata de greu sa fii tanar si fericit? Chiar trebuie sa te distrugi? Si nu doar sa te distrugi pe tine ci si pe ceilalalti... Adica daca tu tii neaparat sa te distrugi si sa mori, e alegerea ta (ar trebui, totusi, sa fii constient, in primul rand, ca viata e cel mai mare dar pe care l-ai primit.. iar alta n-ai. Iar in al doilea rand, fericit te poti simti din multe alte motive; e absurd sa preferi sa fii fericit datorita unor droguri si sa iti distrugi viata, decat sa iei pe cineva in brate si sa te bucuri de faptul ca exista oameni care tin la tine). Dar daca tu vrei sa te distrugi, nu le da altora in cap, nu fura, nu face paguba celor din jurul tau si, cel mai important, nu-i invata si pe altii!

Mai devreme am ajuns acasa, am pornit calculatorul si am intrat pe facebook. Pentru ca si eu sunt o victima a site-ului de socializare, la fel ca peste jumatate din populatia Romaniei. Citind actualizarile prietenilor, mi-a sarit in ochi campania celor de la Radio Zu impotriva etnobotanicelor si m-am gandit ca nu i-ar striga deloc o mica promovare in plus. Deci, dragi prieteni consumatori si ne-, oameni de toate varstele, haideti sa aratam tuturor ca viata are prioritate si sa ne adunam LUNI, 14 FEBRUARIE 2011 IN PIATA VICTORIEI LA ORA 13:00, cu multa dorinta de a ajuta, pentru a le demonstra tuturor consumatorilor ca noi ne putem trai viata fara a ne chinui corpul si mintea cu substante ce ne distrug pe viata.
Puteti citi mai multe pe http://www.radiozu.ro/morningzu/14-februarie-panica-la-etnobotanica-iubim-viata-384 .

Cativa pasi pentru o cazatura perfecta

A-nceput de ieri sa cada
Cate-un fulg, si-nca n-a stat.

De ceva timp tot speram ca va ninge bine si peste Bucuresti si se pare ca mi s-a indeplinit dorinta... de ieri ninge incontinuu. Asa ca, profitand de vremea de afara, azi m-am hotarat sa testez aderenta bocanceilor cu blanita si sa te invat pe tine, dragul meu cititor, ceva de sezon...: cum sa cazi pe gheata perfect de.. penibil. :))

Incepem cu pasul 1: Iti aduni cele 5 prietene si le propui sa mergeti la o cafea prin centrul vechi pentru a discuta despre revelion. Ele accepta.

Pasul 2: In drum spre pub faceti poze.. bucurie mare, inainte sa stii ce te asteapta.

Pasul 3: Ajungeti pe Smardan. 4 dintre fete au ajuns deja la local, insa tu cu G. va miscati mai greu. Mergeti prin zapada, dar tie ti se pare ca pe mijlocul stradutei in panta se vede asfaltul. Te gandesti ca poate cineva a dat zapada, iar tu te chinui ca fraiera, in loc sa mergi pe "uscat". Ti s-a parut ca si G. a mers putin pe acolo, asa ca te decizi sa iti usurezi mersul iesind din zapada si trecand pe partea "curatata".

Pasul 4: Faci un pas si... BUF! Cu bocanceii in sus, creierul zguduit si cunostinta pierduta. Stai putin jos pana te dezmeticesti si simti durerea mai intens, apoi incepi sa razi, ca sa pari puternica si amuzata de intamplare, mai ales ca esti fix in fata localului unde deseori ospatarii (care deja te cunosc) stau la geam cand n-au treaba. Totul s-a intamplat intr-o fractiune de secunda in care n-ai avut cum sa reactionezi, iar acum realizezi ca, de fapt, tot asfaltul pe care il vedeai de-a lungul stradutei era... o mare partie de gheata. Cele 2 pungi de cadou pe care le aveai in mana in urma cu un minut sunt acum pe langa tine, iar caciula de Mos Craciun iti mai sta doar pe crestetul capului.

Pasul 5: Continui sa faci pe puternica, razand in hohote. Un domn se opreste langa tine privindu-te ingrijorat, cu intentia de a te ridica, iar G. nu stie ce sa faca. Intr-un final, dupa ce observa ca esti ok, omul pleaca la treaba lui, lasandu-te acolo. Dar G. izbucneste speriata: "Marş, marş!". Tu te sperii de disperarea ei si te opresti din ras pentru a trage un tipat ascutit, dupa care te uiti in spate si dai nas in nas cu patrupedul ce mai devreme latra la cineva, iar acum te mirosea pe tine pe spate.

Pasul 6: Cainele pleaca. G. te intreaba daca vrei sa te ajute, dar tu nu-i raspunzi. Iti aduni cadourile de pe jos si ii dai replica: "Tine cadourile!". Ea le ia fara sa spuna nimic, iar tu te agati de haina ei si te ridici.

Pasul 7: Intri in local ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Esti fericita ca te-au vazut doar oamenii de pe strada si cei din localurile invecinate si le povestesti fetelor ce erau deja acolo despre cum te-ai imprastiat pe jos. Ele bineinteles ca rad de tine, dar mai ales de pata uriasa de apa pe care o ai acum pe pantaloni: "ha, ha, ha, stim ca te-ai emotionat dar nici chiar asa... :))"

Intr-un final, tragi concluzia: bocanceii astia au aderenta proasta! :))...  Ii puteti observa in picioarele mele, in poza atasata la postare.

Deputati pentru 3 zile

Avand in vedere ca zilele astea nu prea am avut timp de stat la calculator, am gasit, abia acum, cateva minute libere pentru a vorbi despre evenimentul minunat la care am participat intre 10-12 decembrie 2010. Dupa cum spune si titlul, in aceste 3 zile mi s-a oferit ocazia sa fiu deputat.. un deputat "de proba", alaturi de inca 99 de liceeni si studenti din tara. Evenimentul numit Parlamentul Tinerilor a fost organizat de Asociatia Pro Democratia, iar selectia celor 100 de mici deputati a fost facuta de un juriu ce a citit cu atentie CV-urile si propunerile legislative primite de la cei interesati.
Astfel, joi seara am primit un telefon prin care am fost felicitata si invitata a doua zi la Palatul Parlamentului.

Prima zi a fost si una dintre cele mai frumoase. In primul rand pentru ca nu reusisem niciodata sa intru in Parlament, deci nu avusesem onoarea de a intra in sala de plen si de a ma plimba libera pe holurile uneia dintre cele mai mari cladiri ale lumii. Imi doream demult asta; dar am preferat sa evit, decat sa ma bat si sa ma imping cu cateva mii de oameni ce profita din plin in noptile albe sau de ziua portilor deschise. Asadar, pentru prima oara am intrat pe usa deasupra careia scrie mare "Camera Deputatilor", fiind intampinata calduros de niste organizatori amabili ce mi-au inmanat ecusonul de membru al PNL si un dosar cu 10 propuneri de legi ce aveau sa fie dezbatute in aceste 3 zile. Apoi, impreuna cu ceilalti colegi, am mers in sala de plen unde am asistat la deschidere, am semnat juramantul si am ascultat Imnul National, dupa care am fost condusi la ultimul etaj al unuia din corpurile cladirii si instalati in sala PNL-ului. Aici mi-am cunoscut mai bine colegii, ne-am ales un lider si 2 secretari (unul am fost eu ;)) ) si ne-am petrecut toata ziua impreuna, dezbatand cele 10 propuneri.

In a doua zi, a avut loc impartirea pe comisii (alt lider, alti secretari). Fiecare membru al fiecarui partid a facut parte din cate o comisie. Pentru mine, Comisia pentru munca si protectie sociala ce aducea 2 propuneri de legi din acest domeniu. Dupa foaaarte lungi dezbateri, de aproximativ 6 ore, dupa contradictii, zeci de amendamente aduse si multe supuneri la vot, am decis impreuna sa le trecem pe ambele spre proba decisiva: votul lor in cadrul plenului, ce avea sa fie duminica.

In a treia zi, cand ne-am dat cu totii seama ca a trecut MULT prea repede, am avut sedinta in plen unde s-au discutat si s-au votat toate cele 10 propuneri. 6 au trecut, 4 au picat, iar ce mi-a placut foarte mult a fost atmosfera de dupa aprobarea fiecareia: aplauze furtunoase. La final, fiecare dintre noi a fost strigat pentru a-si primi diploma si, cu dezamagirea ca s-a terminat, dupa efectuarea pozelor de grup, am inceput sa ne luam 'la revedere' de la niste colegi exceptionali pe care nu se stie daca sau cand ii vom mai intalni...

Din aceasta experienta de neuitat nu am ramas doar cu impresia despre ce se intampla in Parlament, ci si cu satisfactia ca am reusit, intr-un final, sa gasesc acei oameni cu adevarat minunati, care chiar au un cuvant de spus si care, daca ar merge mai departe, probabil ar putea face ceva pentru a pune Romania pe picioare. Niste oameni cum rar intalnesti; la fiecare pas te opreau dornici de a te cunoaste, fara a critica sau a rade de greselile facute de catre ceilalti. Ei au reusit sa-mi schimbe viziunea proasta pe care o aveam despre cei din jur si mi-au dat increderea ca, daca am grija sa caut bine, gasesc si acele persoane pe care multi dintre noi si-ar dori sa le cunoasca.

Le multumesc mult, pe aceasta cale, colegilor mei si sper sa ne mai intalnim (cat de curand). Aceasta experienta m-a marcat intr-un mod placut si sunt de parere ca va ramane de neuitat pentru toti cei care au participat.

Ps: Am aparut si la televizor :)
http://www.primatv.ro/stiri-focus/joaca-de-a-parlamentul.html
http://www.primatv.ro/stiri-focus/parlamentari-in-joaca.html

1 decembire.. plictiseala mare

Hmm azi m-am simtit rau, am stat in casa si am avut o zi ciudata. Am intrat putin la calculator, mi-am verificat mesaje private, mailuri etc. Termometrul de la windows arata -2 grade, dar afara ploua. A.. si batea vantul. Batea tare vantul. Atata de tare incat pomii inghetati se miscau cu totul intr-o parte si in alta si fasaiau ca niste pungi de plastic. M-am invartit prin casa si am ales, intr-un final, sa stau in pat sa invat. "Sa invat". Citeam o fraza si dupa cateva minute ma trezeam privind in gol gandindu-ma la.. nimic. Scuturam din cap si reluam fraza, dar dupa 2 minute ma trezeam in aceeasi situatie.
De fapt.. recunosc, sunt chestii care ma framanta. Nu stiu daca ma gandeam la ele sau la altceva, dar nu stiu daca altceva mi-ar fi putut atrage interesul atata de tare. Ma gandeam, oricum, fara rost, pentru ca ganditul nu rezolva nimic. Doar te agita si iti ocupa timpul. Si e aiurea sa te gandesti la un lucru al carui raspuns nu-l poti afla.

Deci am renuntat, pana la urma, si la invatat. M-am ridicat din pat si m-am dus la geam concentrandu-ma sa zaresc un fulg de zapada, dar nimic.. doar ploaie si vant. Am mers la bucatarie, am deschis geamul si am scos o mana in afara. Speram sa-i vad topindu-se pe pielea mea calda, dar tot ce simteam erau niste picaturi reci de ploaie. Am intrat in casa aproape dardaind, am fugit in camera si m-am bagat sub pilota. Am asteptat pana m-am incalzit putin, dupa care m-am apucat iar de invatat, dar n-am parcurs decat vreo 2 pagini. Am vrut sa ma uit la televizor dar mi-era urat si sila de chestia asta cu "Romania, te iubesc". Pe toate posturile gaseam numai asta, iar in restul zilelor cearta, critici, scandal, plitica. Nici macar azi, de ziua Romaniei n-am putut sa stau linistita ca am fost improscata iar cu noroiul celor ce ne conduc, cu legile lor si Constitutia pe care nu o respecta. Prostesc o lume intreaga asa, pe fata si noi stam ca niste catei si ne uitam la ei. Revenind.. nu m-am mai uitat nici la televizor. Am venit la calculator, mi-am luat cartea dupa mine cu gandul ca o sa continui sa invat, dar n-am mai facut-o.. M-a apucat ora 23 tot aici.

Nu cred ca mi-am pierdut in niciun an ziua de 1 decembrie in halul asta.. As fi mers la parada dar a plouat. Imi place sa merg, cu toate ca anul trecut a fost urat. Dupa ce ca nu ocupasem loc la gard si nu vedeam nimic de disperatii aia care se bagau in fata, a venit si Basescu acolo si am fost calcata in picioare de mosii care vroiau sa dea noroc cu el. De fapt, nu doar ca am fost calcata in picioare, dar in 2 secunde eram deja cu gardul in brate, zbierand in zadar la crizati ca nu le da Basescu de mancare. Cred ca si-au dat si ei seama, intr-un final... La anul poate vedem ceva mai spectaculos cand apare Basescu :)

Ofer spre adoptie 2 perusei!

 Later Edit: MICUTII SI-AU GASIT CAMIN

Doi puiuti isi cauta casa! Hokey si Mongo, doi perusei in varsta de 5 luni, vor un camin primitor si stapani iubitori si responsabili. Sunt blanzi, sunt crescuti la mana, sunt cuminti, nu fac foarte multa mizerie si mananca orice de la ou, verdeata, morcov la mei, seminte si fructe. Se dau spre adoptie numai iubitorilor de animale; predare personala, in Bucuresti. Se dau doar impreuna deoarece se cunosc de mici.

Cele mai indragite desene din copilarie

M-am gandit.. Am vrut sa fac un top cu 10 dar am ajuns la 18 si parca as mai adauga si Printesa Sissi si Ce-i cu Andy (dar asta mi se pare prea nou), Jetson, Popey Marinarul etc. Si ma tem, totusi, ca postarea asta o sa fie mult prea lunga.. dar indraznesc :)
Ps: nu le-am ordonat doar dupa cat de mult imi placeau atunci, ci si dupa vechime, dupa cat de simpatice imi sunt acum etc.

And the first place goes to... Tom & Jerry. Episodul meu preferat era cel cu orchestra, cand Jerry taia podeaua in timpul unui concert dirijat de Tom.

 2. Strumfii. Cred ca au fost primele desene la care m-am uitat. Cel mai mult imi placea cel cu caciula rosie :D

3. Familia "De ce". Mi se pareau foarte interesante, mai ales ca erau direct de la "fata locului".

4. Lumea lui Bobby. Imi placea intro-ul cand mergea el pe tricicleta.

5. Pinocchio. Chiar daca eram prea mica, povestea lui ma impresiona.

 6. Peter Pan. Cum sa nu-ti placa? :)

7. Viata cu Louie. Nu-l suportam pe Glen Glen, dar in rest era perfect. Nascut in Rambler :)

8. Familia Flinstone. Oamenii Evului Mediu

9. Johnny Bravo. De fiecare data trebuia sa faca o prostie incercand sa agate

10. Sharon Spitz. Cea mai tare parte era atunci cand i se electrocuta aparatul.

11. Broscuta Franklin. A aparut mai tarziu, dar imi placea fff mult. Personaje simpatice, colorit intens, tot ce-i trebuie unui copil cuminte :)

 

12. Copiii de la 402. Pe invatatoare o chema "Miss Grapes", chiar daca era om.

 

13. Spioanele. Abia cand am mai crescut si am inceput sa  le inteleg mai bine au inceput sa-mi placa... cat de cat.

 

14.  Pokemon. Mare isterie ce se crease, nu mai exista copil fara chiloti cu Pokemon :))

15. Ed, Edd n' Eddy. Doar Scandura imi placea din desenele astea.

 

16. Scooby dooby doo where are you? 

 

17. Curaj, caine fricos. Mi se parea cel mai sadic si infricosator desen.

18. Laboratorul lui Dexter. Ma plictiseam, dar n-aveam la ce sa ma uit. Nici acum nu m-as uita, dar l-am pus pt. ca unii din voi il indrageau :)

Bineinteles ca si Donald Duck, Ciocanitoarea Woody si celelalte imi placeau foarte mult, dar astea erau deja sub o patura de praf.. nu le pot numi desenele copilariei mele pentru ca nu prea erau difuzate. Acum chiar ma uit cu drag (duminica pe tvr 1 de la 10:00 :) ), iar cand vad la ce se uita astia mici ma ingrozesc.

Donez urgent 3 puisori

3 puiuti au nevoie urgenta de un camin calduros. Stapana lor nu poate sa ii mai tina si ar fi pacat sa ajunga afara, in ploaie si frig. Cine este dispus sa adopte, rog sa-mi lase un comment sub aceasta postare impreuna cu datele sale de contact; comentariile cu datele personale nu vor fi facute publice.
Sunt baietei toti 3.

De ce iubim natura

                                         Pentru ca uimeste 
*click pe imagini pentru a le mari

 

Pentru ca nimic nu e la fel

                                            Pentru instinctele sale

                                          Pentru ca e parfumata

 

                                     Pentru ca ascunde multa istorie

Merita s-o distrugem?

Si totusi nu..

Stress... cred ca asta e cuvantul care poate descrie cel mai bine starea mea din ultima luna. Tot ce e in jurul meu trebuie sa ma streseze, sa faca zgomot, sa ma calce pe picioare.. Vreau liniste. Pana nici muzica de relaxare nu ma mai incalzeste cu nimic, si nici mirosul de scortisoara... cea mai placuta aroma ce imi poate gadila nasul. Azi mi-am luat o cutie cu lumanarele, nu se putea sa trec pe langa raionul lor fara sa ma reped putin in ele. Pana acum am stat numai cu nasul in ele.. mirosul lor mi-a invadat narile dar parca si el ma streseaza.

Poate si din cauza starii de oboseala. M-am trezit la 6:10; alarma sunase la 5:45 dar nu-mi aduc aminte cand si cum am oprit-o. Am mers la scoala pt. cele 4 ore pe care le am vinerea, apoi am umblat.. am colindat magazinele de prin Romana. M-am indreptat spre casa si am stat pe scaun in metrou langa o doamna care avea 2 dinti intr-o cutie metalica. Se juca cu ei .. cu drag. Am coborat din metrou cu o statie inainte pentru a gasi o clinica ORL ca sa vad ce am la gat. Dar n-am gasit. Apoi am ajuns acasa, mi-am aruncat geanta si am plecat iar. Tot in cautare .. dar nimic. In cautarea imaginatiei, fericirii, zambetelor -imi plac oamenii care zambesc- aa.. si a centrului ORL. In orice caz, n-am gasit nimic. Am ajuns epuizata si infometata acasa; am avut o ora libera si .. am plecat iar. M-am intalnit cu Alex si am impartit pentru vreo 20 de minute o banca.. n-am avut mare lucru de vorbit.. in general stie totul dinainte sa-i zic eu. E de-ajuns sa-i spun un cuvant ca-si da seama in ce stare sunt, ce s-a intamplat etc. Apoi am plecat acasa ca un robotel. Aglomeratie mare.. nervi, stres. O femeie solida ma ia in piept ca pe un fulg si ma taraste dupa ea ca si cand nu si-ar da seama ca e un om lipit de ea, in timp ce omuletul incearca sa-si faca loc prin aglomeratie sa scape de bastard. O studenta de la Arhitectura mai are putin si-i baga ustensilele in ochi unui tip, apoi ajung in capatul scarilor la Unirii si privesc, coborand incetisor, gloata, peronul neincapator cu oameni ce vin si pleaca.. Asa teleghidata am ajuns si acasa. Acum stau si scriu in loc sa ma odihnesc si simt ca n-am chef de nimic.. De fapt, de cand cu starea asta chiar n-am chef de ni-mic. As sta toata ziua. Si as rontai cate ceva. Atat.. acum fac totusi un efort si ma duc la dus, apoi la somn. Cred ca se va gasi ceva/cineva care sa ma ajute sa-mi revin. Doar sunt o norocoasa, nu? :) A, nu, nu, nu, a nu se intelege ca am nevoie de "Ce ai maaaaaa?". Nu.

Despre romania mea

Am aparut in daciccool :)

http://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/2059-romania-prin-ochii-mei

Regele muzicii de club la Bucuresti

Click pe poze pentru a le mari

Dupa cum probabil stiti, ieri, 15 octombrie 2010 a fost zi mare in Bucuresti: concertul lui David Guetta de la Romexpo, unde vestitul dj francez a mixat piese precum The world is mine, Love is gone, Sexy bitch, Gettin' over you, Memories, Club can't handle me si altele. Dupa ce s-a lasat asteptat timp de 4 ore (pana la ora 1), dupa cum se obisnuieste la marile concerte, in acest timp incalzirea fiind facuta de Dj Almud si cei de la Muzzaik, David a fost aplaudat si aclamat la scena deschisa de catre cei 6500 de spectatori romani si straini (dupa cum informeaza organizatorii), acesta fiind primul lui concert in Bucuresti. Faptul ca toata lumea a avut o participare foarte.. activa la concert (dans + cantat non-stop) m-a impresionat mult, dand dovada de foaaarte multa comunicare intre artist si publicul care abia astepta ca dj-ul sa mai opreasca putin muzica pentru a canta in locul ei, multi stiind melodiile cuvant cu cuvant.

Atmosfera incendiara a fost data si de spectacolul de lumini, dar si de prezenta in scena, la piesa Around the world a unui robot plin de lumini din care au sarit artificii. Un lucru deosebit a fost si faptul ca David a mixat pentru prima oara live piesa Only girl care, in mod normal, este facuta impreuna cu Rihanna.

Chiar daca dupa aproximativ o ora oamenii incepusera sa plece, fiind destul de tarziu, iar statul in picioare si caldura doborandu-i, asteptarea de 4 ore, sincer a meritat. La iesire lumea a fost intampinata cu doze de Coca Cola Zero, dupa ce la intrare am primit biscuiti Tuc :). Am fost, insa, dezamagita de faptul ca inauntru nu am vazut niciun cos de gunoi, podeaua transformandu-se intr-un covor de ambalaje.

Si un filmuleeeet

Pentru prima data ma simt norocoasa

N-am crezut ca mi se va intampla vreodata lucrul asta... in urma cu un an mi s-a stricat calculatorul.. nu mai pornea parca.. si l-am dus inapoi in magazinul de unde l-am cumparat, primind altul nou la schimb. Aveam acolo fff multe poze si fisiere pe care pana in ziua de azi mi le-am dorit enorm de mult inapoi. N-aveam de unde sa le mai iau... unele dintre cele mai frumoase amintiri de-ale mele deja fusesera date uitarii.. Pana in seara asta cand imi suna telefonul:

- Alo
- Alo, buna, Simona?
- Da..
- Numele meu este ... si am numarul tau de la ... (un prieten de-al meu). Te-am sunat sa-ti spun ca am primit niste poze cu tine si m-am gandit ca poate mai ai nevoie de ele.
- Aoleu, ce poze? Ce e cu ele, e ceva deplasat??
- A, nu, stai linistita, de exemplu ai niste fisiere: "excursie", "party"...
- De unde ai alea???
- Pai m-a contactat un tip care lucreaza la o statie de tasare si mi-a dat pozele astea: "Uite, am gasit poze cu o fata, poate mai are nevoie de ele, poate nu le-a salvat.. ca din moment ce si-a aruncat calculatorul, ar fi trebuit sa le stearga..." si mi-a trimis pe mail toate astea cu tine.
- Pai si de ce tocmai tie?
- Pai eu lucrez la ... unde facem lucruri bune si frumoase :). Am descoperit printre pozele de la balul vostru o poza cu prietenul asta al tau pe care il cunosteam si l-am sunat sa-l intreb de tine. El mi-a dat numarul. Si am aflat cum te cheama niste conversatii de-ale tale salvate de pe mess.
- Aaa mi-ai citit si alea?????
- Mda, ma rog, scuze. Si de'asta te-am sunat.. daca poti sa-mi dai adresa ta de mail sa ti le trimit.

Si am recuperat tot.. sute de poze (902 MB de arhiva) siii da, si conversatiile alea. Pe care mi-e rusine de mine sa le mai citesc. In general, atunci cand am conversatii speciale cu persoane speciale, le salvez intr-un document. Dar apoi imi e rusine sa le mai citesc.
Cert este ca inca sunt socata. Am primit acele lucruri importante de la niste oameni necunoscuti.. care s-au gandit la mine si au facut eforturi sa mi le returneze. Lucru la care nici nu m-am gandit ca se poate intampla vreodata.

Parfumul dragostei

Dintotdeauna am avut impresia ca seara, aerul miroase a dragoste. Mai ales primavara si toamna. Parca e ceva diferit fata de restul zilei. Aduce o tenta romantica si ma ajuta sa descopar ce simt cu adevarat. Daca mai miroase si a tei inflorit, chiar ma da gata. Oare sunt dusa? :D

Later edit: si tacerea e un raspuns :-s

Impresii

Am inceput noul an scolar cu 8 profesori noi, printre care si diriga. E mai nasol decat ma asteptam. Cand am vazut-o prima oara mi s-a parut ca zambeste prea ironic, dar pan' la urma s-a dovedit a fi femeie de treaba. Noua in liceu, era cam retrasa. Statea intr-un coltisor cu fosta diriga. A schitat un gest din mana si atat.. dar in clasa s-a dezlantuit.

In rest.. la franceza se pare ca va fi cam militarie, nu mai are cine sa ne dea voie sa mancam in ora si sa iesim din clasa (cu toate ca nu prea faceam lucrurile astea de rusine), cine sa ne asculte si sa ne zambeasca simpatic.
De sport nu mai zic.. La Costeasca m-am plans, la fie-su' m-am plans, acum cred ca o sa-mi trag si palme.
Cand a aparut profa de economie pe usa, am auzit-o pe colegamea: Mama, cred ca am belit-o cu asta Eu: DAA :-s. Dar din nou ne lasasem inselate de aparente. Probabil mai rau am belit-o cu profa de geogra care pare mai asa... Ma rog.. nu stiu ce sa zic.. Ramane de vazut.

Zilele astea oricum am concediu ca sunt racita. Cred ca numai tusitul meu s-ar auzi in clasa. Si-asa deja mersesem prea mult la scoala :)).