Dulce-amarui

Sunt multe lucruri pe lumea asta foarte amare... Atat de amare, incat abia le putem atinge cu varful limbii. Iar cand trebuie sa le inghitim, le simtim in gura ca pe o fiola de algocalmin luata fara apa.
Sunt altele amarui ca visinele. Strambam din nas si ni se face gura punga, dar totusi le consideram cat de cat acceptabile. Le gustam o data, apoi inca o data din pofta sau tentatie, inca o data si tot asa, pana incepem sa ne obisnuim. Desi ni se increteste toata fata, parca totusi incepe sa ne placa sa ne chinuim asa si uneori, din aceeasi obisnuinta, incepem sa le simtim alt gust.. mai placut dar totusi.. neplacut. Sau nu atat de placut pe cat ne-am dori. Uneori nu avem pofta deloc de ele.
Altele sunt dulcegi. Un fel de miere apoasa. Ne plac, dar nu ne provoaca dependenta, iar cand le vedem de la distanta, nu ne fac sa inghitim in sec. Ne zicem doar ca ne-ar placea sa le avem, dar daca nu sunt, nu e mare paguba. Le vom avea.
La extrema cealalta stau lucrurile cu adevarat dulci. Ca mierea. Sau mai mult.. ca mierea indulcita cu zahar. Dar le intalnim atata de rar, incat uneori uitam ce gust au. Iar daca le vedem la altcineva, declansam un adevarat tsunami. Unii se afla departe de ele.. altii sunt atat de aproape.. Imaginati-va un pom cu un singur mar, mare, rosu, uns cu miere. Vi se face o pofta incredibila, dar nu ajungeti la el. Sariti, va ridicati pe varfuri, dar tot nu ajungeti. Va intindeti tot corpul, stati aproape in varful degetelor si muschii va dor, iar fructul e la 3 cm. de mana voastra. Nicio creanga ce poate fi agatata, niciun om care sa va ajute, nicio scara. Intr-un final gasiti o prajina si il trantiti. Muscati cu pofta din el. E cel mai duce mar ever, dar sesizati ceva: e plin cu viermi. Credeati ca a dat norocul peste voi, dar 2 secunde de bucurie v-au fost de ajuns. Ce, vroiati mai mult?
Altii par sa aiba zeci de pomi plini cu mere ca acela in curte, iar voi aveti unul care face 2-3 fructe pe an. Va uitati peste gard si va intrebati 'de ce el are si eu n-am?'

Cam asa este cu tot ceea ce ne inconjoara. Oameni, intamplari, sentimente... In fiecare zi gustam cate ceva. Unele ne displac profund, iar altele ne creeaza dependenta.

SALVATI CAII DIN PADUREA LETEA

Probabil cu totii ati vazut ce se intampla in ultimul timp cu caii salbatici (singurii care au mai ramas in Europa) din Padurea Letea. Zeci de animale sunt schingiuite si au rani deschise pe toata suprafata corpului. Sunt incarcati, apoi, in niste camioane unde stau inghesuiti, timp de 24 de ore fara apa si mancare, iar apoi sunt dusi la abator! Unii mor pe drum, iar cei care rezista, suporta niste chinuri ingrozitoare. Locuitorii din C. A. Rosetti sunt rasplatiti cu cate 100 de lei pentru fiecare cal predat, iar pentru 100 de lei din care acesti oameni isi pot cumpara bautura, sunt in stare de orice, indiferent ca este vorba despre o fiinta nevinovata care poate iubi mai mult ca ei! Pe retelele de socializare s-au creat zeci de grupuri ce incearca sa ajute aceste animale chinuite.
O stire de ultima ora, publicata de cei de la Realitatea TV spune ca animalele vor fi tinute intr-o ferma si nu vor mai fi sacrificate. Dar noi ce sa mai credem?
Avem aici http://www.facebook.com/event.php?eid=226210597394859
 toate datele de contact ale celor ce pot avea legaturi directe cu ceea ce se intampla. Haideti sa ne strangem cu totii si sa bombardam cu mesaje toate asociatiile ce pot opri acest masacru, mai ales pe nenorocitii autoritatilor locale care au dat acest ordin!

Farmacia Catena - mahala pe marginea bulevardului

In urma cu vreo 3 saptamani am primit de la medicul de familie o reteta destul de consistenta pentru ca sanatatea nu prea mai era de partea mea. Dupa ce am stat eu si m-am gandit bine la ce farmacie sa merg sa cumpar tot ce-mi trebuia, am ales Catena, crezand ca acolo dau, intr-un final, de niste oameni scoliti si care nu-mi dau alte medicamente in loc de cele prescrise. Merg la una dintre farmaciste (erau 2, iar cealalta isi umplea clientul de vitamine date asa, dupa capul ei) si ii arat prescriptia. Se chiombeste la ea timp de 2 minute, timp in care o intreaba si pe cealalta ce scrie acolo, iar apoi imi ia schema de tratament. Urmeaza inca 2 minute de chiombeala, dupa care incepe sa-mi reproseze (mie, sau medicului), impreuna cu inca o farmacista aparuta 'din culise': Bromhexinul nu se ia la 12 ore, se ia la 24. Vitamina E inainte de masa? :O Astea se iau intotdeauna dupa masa. Ii tai elanul spunandu-i ca, din moment ce medicul care ma vindeca de cand eram cat un dop mi-a prescris medicamentele asa, inseamna ca stie el ce stie. Nu apuc sa termin, ca experta lui peste aparuta ulterior isi arata inteligenta: Medicii mai si gresesc, sa stiti. Ma uit ironic la ea si le spun sa mi le dea cum scrie acolo. Se apuca sa le caute in calculator, dar, in timpul asta, probabil isi aduce aminte ca mai are ceva de reprosat: Peritol - o lingurita? Pai asta se da la copiii mici, dvs. trebuie sa luati o lingura. Plina de nervi (trecusera 20 de minute!!!) ii zic: Doamna, va rog sa mi le dati cum scrie acolo, am mai multa incredere in medicul de familie decat in ce-mi spuneti dumneavoastra. Ea zice bine... si se apuca sa le puna in punga, scriindu-mi pe ele cum se iau (de parca eu as fi fost proasta si n-as fi stiut sa citesc o schema), cand, dintr-o data, inteligenta orbitoare a expertei se trezeste din atrofie: Auzi, ia nu-i mai scrie nimic pe ele si da-i-le ca la piata, ca vad ca asa ii place.
In momentul ala am vazut negru in fata ochilor, am simtit cum sangele imi explodeaza in vene, mi-am iesit din tot calmul fortat, m-am aplecat peste ghiseul lor, le-am luat reteta si schema din fata si le-am zis, cu nervii sariti pe pereti: ia nu-mi mai dati nimic ca vad ca sunteti......... si am aruncat din mana dreapta cu palma incordata inspre ele ca sa nu-mi scape cuvantul ce le-ar fi injosit gradul de inteligenta orbitoare. Le-am vazut privirile de canisi indignati, m-am intors cu spatele si am iesit nervoasa pe usa.

L-am sunat pe tata si i-am povestit ce mi s-a intamplat, iar el m-a indrumat spre Remedio, unde am dat de o tipa foarte draguta. Ca sa ma conving cum sta treaba cu adevarat, i-am zis tipei ce mi-au spus alea, iar ea mi-a dat lamuriri ca medicul meu are dreptate si ca, in unele cazuri, medicamentele trebuie luate cum mi-a fost prescris mie (in functie de gravitatea afectiunii, unii medici le prescriu asa). Cand am ajuns la sfarsitul povestii, tipa nu a mai avut de zis decat Doaaaaamneee...

Cum sarbatorim noi Pastele

Vinerea mare. Ziua in care crestin-ortodocsii se aduna cu mic cu mare sa "se dea pe sub masa" si sa asiste, odata cu lasarea serii, la Denia Prohodului; pentru unii - singura slujba din an la care participa. Slujba la care biserica se inconjoara de 3 ori, iar in tot acest timp, calcandu-se in picioare si avand grija ca nu cumva cel din spate sa le dea foc, dar nici ei sa nu dea foc celui din fata, credinciosii nu mai inteleg nimic. Dar nu asta e important; punctul culminant devine abia pe la sfarsit, cand trebuie impartite florile. Si sa va spun cum e (cel putin aici, la o bisericuta de cartier):
1. Se ia una bucata cusca din fier + una bucata om de-al bisericii + vreo 3 trepte asezate cu grija intre pamant si cusca + florile;
2. Se adauga gramada de enoriasi, in afara custii;
3. Se pipereaza cu putina tensiune, imbranceli zdravene, arome diverse + cel mai important, cuvinte: "Baaa ce dracu te impingi asa, nu mai ai rabdare, nu-ti ajung florile?" ... "Domnu', domnu', dati-mi si mie, domnu'!" ... "Lu' aia de ce i-ai dat atatea, da mai putine sa ne ajunga la toti!" ... "La o parte, n-am loc sa ies, la o parte!" ... "Domnisoara, vezi ca eu m-am pus aici inaintea ta!" ... Mai pe scurt, balamuc!
Dupa care toti merg linistiti acasa (linistiti si nu prea.. ca deh, daca le cere cineva o floare din buchetul pentru care au depus atata truda?!) si isi pun florile la icoana, ca niste oameni cu frica de Dumnezeu si ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.
Eu una, am renuntat sa mai merg la slujbele astea tocmai pentru balamucul care se creeaza, pentru faptul ca nu poti sa stai linistit; te duci intr-un loc unde se zice ca iti gasesti linistea si gasesti.. nimic. Oameni care se cearta, care azi barfesc si blesteama, iar maine mananca de post si merg sa se impartaseasca.

Una peste alta, Pastele si-asa a devenit o sarbatoare comerciala: iepurasi in sus si-n jos, friptura de miel, ciorba de miel, drob de miel, miel, miel, miel, oua rosii, verzi, albastre, galbene (se pare ca sangele Lui Iisus se coloreaza in toate felurile), cozonaci, pasca, dar nimic despre adevarata semnificatie a acestei sarbatori.
Nu uitati ca Pastele nu inseamna doar sa primim cadouri de la iepuras si sa ne umplem matu'; Pastele este o zi foarte importanta, in primul si-n primul rand, din punct de vedere religios. O sarbatoare in care trebuie sa il cinstim pe Iisus pentru ceea ce a facut pentru noi, oamenii, prin bunatate si rugaciune, nu prin imbranceli si balamuc.

Acestea fiind spuse, va urez sa aveti parte de un Paste Fericit si de suflete (si minti) luminate!

Introducere

Boo. Am revenit si eu dupa (sa zicem) o scurta perioada de disparitie din peisajul "blogistic". Perioada in care mi-am gasit ceva mai bun de facut n-am avut chef de nimic si am lasat totul in paragina, inclusiv contul de pe Latifa (Scuze!). Daca va intrebati ce m-a determinat sa scriu acum, este faptul ca trebuie sa stau prizoniera in casa, din cauza unei raceli din aia ... care se lasa cu antibiotice. Am mai avut cateva tentative de a scrie, date de niste subiecte pe care m-as fi simtit obligata sa le comentez dar.. ori n-am avut putere, ori n-am avut inspiratie, ori n-am avut timp. Iar acum nu cred ca mai are rost sa le abordez.
In fine.. daca ar trebui sa povestesc ce s-a mai intamplat in ultimele luni, mi-as putea scoate o carte. Acelasi lucru as putea face si cu balbele profilor, notate la sfarsitul fiecarui caiet. Si ca tot am intrat in subiectul asta... m-am apucat si eu sa citesc Prima noapte de dragoste, ultima noapte de razboi (ca suna mult mai bine asa) ;)) si ma cam chinuie... pentru ca e lectura obligatorie, iar mie imi place sa fac lucrurile obligatorii pe invers. Tocmai pentru ca nu-mi place sa fiu obligata sa fac ceva. Urasc sa fac ceva din obligatie. Oricum nu o citesc pentru ca sunt obligata, ci pentru ca nu am nota la romana. :)
O sa ma opresc aici cu batutul campilor si o sa revin in zilele urmatoare cu cate ceva mai dragut. Deocamdata articolul asta a fost facut pentru a ma reintroduce si pentru a le cere scuze celor cativa care m-au mai intrebat cand am de gand sa mai scriu. Sper ca pe viitor sa nu mai lipsesc atata. :)

Panica la etnobotanice. Iubim raul sau viata?

Spice Shop-uri peste tot, la fiecare pas magazine desfiintate si inlocuite cu cele de vise; daca iei 137-le si faci o tura de oras cu el, probabil nu o sa ai degete sa le numeri pe toate. In seara de revelion am inteles ca pe Bd. Timisoara era o coada interminabila la geamul unui astfel de magazin, o coada alcatuita din tineri ce aleg sa-si scurteze drumul spre moarte consumand tot felul de substante. Si ma intreb... oare e atata de greu sa fii tanar si fericit? Chiar trebuie sa te distrugi? Si nu doar sa te distrugi pe tine ci si pe ceilalalti... Adica daca tu tii neaparat sa te distrugi si sa mori, e alegerea ta (ar trebui, totusi, sa fii constient, in primul rand, ca viata e cel mai mare dar pe care l-ai primit.. iar alta n-ai. Iar in al doilea rand, fericit te poti simti din multe alte motive; e absurd sa preferi sa fii fericit datorita unor droguri si sa iti distrugi viata, decat sa iei pe cineva in brate si sa te bucuri de faptul ca exista oameni care tin la tine). Dar daca tu vrei sa te distrugi, nu le da altora in cap, nu fura, nu face paguba celor din jurul tau si, cel mai important, nu-i invata si pe altii!

Mai devreme am ajuns acasa, am pornit calculatorul si am intrat pe facebook. Pentru ca si eu sunt o victima a site-ului de socializare, la fel ca peste jumatate din populatia Romaniei. Citind actualizarile prietenilor, mi-a sarit in ochi campania celor de la Radio Zu impotriva etnobotanicelor si m-am gandit ca nu i-ar striga deloc o mica promovare in plus. Deci, dragi prieteni consumatori si ne-, oameni de toate varstele, haideti sa aratam tuturor ca viata are prioritate si sa ne adunam LUNI, 14 FEBRUARIE 2011 IN PIATA VICTORIEI LA ORA 13:00, cu multa dorinta de a ajuta, pentru a le demonstra tuturor consumatorilor ca noi ne putem trai viata fara a ne chinui corpul si mintea cu substante ce ne distrug pe viata.
Puteti citi mai multe pe http://www.radiozu.ro/morningzu/14-februarie-panica-la-etnobotanica-iubim-viata-384 .

Cativa pasi pentru o cazatura perfecta

A-nceput de ieri sa cada
Cate-un fulg, si-nca n-a stat.

De ceva timp tot speram ca va ninge bine si peste Bucuresti si se pare ca mi s-a indeplinit dorinta... de ieri ninge incontinuu. Asa ca, profitand de vremea de afara, azi m-am hotarat sa testez aderenta bocanceilor cu blanita si sa te invat pe tine, dragul meu cititor, ceva de sezon...: cum sa cazi pe gheata perfect de.. penibil. :))

Incepem cu pasul 1: Iti aduni cele 5 prietene si le propui sa mergeti la o cafea prin centrul vechi pentru a discuta despre revelion. Ele accepta.

Pasul 2: In drum spre pub faceti poze.. bucurie mare, inainte sa stii ce te asteapta.

Pasul 3: Ajungeti pe Smardan. 4 dintre fete au ajuns deja la local, insa tu cu G. va miscati mai greu. Mergeti prin zapada, dar tie ti se pare ca pe mijlocul stradutei in panta se vede asfaltul. Te gandesti ca poate cineva a dat zapada, iar tu te chinui ca fraiera, in loc sa mergi pe "uscat". Ti s-a parut ca si G. a mers putin pe acolo, asa ca te decizi sa iti usurezi mersul iesind din zapada si trecand pe partea "curatata".

Pasul 4: Faci un pas si... BUF! Cu bocanceii in sus, creierul zguduit si cunostinta pierduta. Stai putin jos pana te dezmeticesti si simti durerea mai intens, apoi incepi sa razi, ca sa pari puternica si amuzata de intamplare, mai ales ca esti fix in fata localului unde deseori ospatarii (care deja te cunosc) stau la geam cand n-au treaba. Totul s-a intamplat intr-o fractiune de secunda in care n-ai avut cum sa reactionezi, iar acum realizezi ca, de fapt, tot asfaltul pe care il vedeai de-a lungul stradutei era... o mare partie de gheata. Cele 2 pungi de cadou pe care le aveai in mana in urma cu un minut sunt acum pe langa tine, iar caciula de Mos Craciun iti mai sta doar pe crestetul capului.

Pasul 5: Continui sa faci pe puternica, razand in hohote. Un domn se opreste langa tine privindu-te ingrijorat, cu intentia de a te ridica, iar G. nu stie ce sa faca. Intr-un final, dupa ce observa ca esti ok, omul pleaca la treaba lui, lasandu-te acolo. Dar G. izbucneste speriata: "Marş, marş!". Tu te sperii de disperarea ei si te opresti din ras pentru a trage un tipat ascutit, dupa care te uiti in spate si dai nas in nas cu patrupedul ce mai devreme latra la cineva, iar acum te mirosea pe tine pe spate.

Pasul 6: Cainele pleaca. G. te intreaba daca vrei sa te ajute, dar tu nu-i raspunzi. Iti aduni cadourile de pe jos si ii dai replica: "Tine cadourile!". Ea le ia fara sa spuna nimic, iar tu te agati de haina ei si te ridici.

Pasul 7: Intri in local ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Esti fericita ca te-au vazut doar oamenii de pe strada si cei din localurile invecinate si le povestesti fetelor ce erau deja acolo despre cum te-ai imprastiat pe jos. Ele bineinteles ca rad de tine, dar mai ales de pata uriasa de apa pe care o ai acum pe pantaloni: "ha, ha, ha, stim ca te-ai emotionat dar nici chiar asa... :))"

Intr-un final, tragi concluzia: bocanceii astia au aderenta proasta! :))...  Ii puteti observa in picioarele mele, in poza atasata la postare.