Cu bune si cu rele, inca un an de liceu a trecut peste mine, un an ce a avut acelasi rol imporant, de a-mi aduce niste amintiri placute si bune invataminte. Dar in aceasta postare nu voi vorbi despre ce am invatat eu in acest an si despre lucrurile bune ce mi s-au intamplat pentru ca nu vreau sa plictisesc, ci voi povesti 2 dintre cele mai penibile intamplari cu profesori :).
In capul listei sta, bineinteles cea mai amuzanta: Vineri dimineata, ora 7:30. Sfarsitul orei de mate cu una dintre cele mai "simpatizate" profesoare din liceu. Eu, dupa cum obisnuiam, faceam matematica distractiva pe Sudoku din ziarul Ring. Unii colegi mai atenti, altii cu ale lor, la fel ca si mine. Avand in vedere faptul ca nu eram foarte multi in clasa la acea ora, linistea surda permitea remarcarea zgomotelor facute de profa ce statea pe scaun la catedra (inchiderea catalogului, fasait de punga...). Nu ridicam, insa, privirea.
Cand, deodata, o bubuitura puternica spulbera linistea. Ridic speriata capul si ma uit inspre tabla. Profa - nicaieri. Analizez mai atenta peisajul si observ capul blond si poseta Louis Vuitton intinse pe jos, un pantof mai incolo, iar catalogul si punga sub trupul asezat pe burta, in timp ce profa exaclama repetat: "aoleu, aoleu, aoleu!". Pe moment am fost confuza. Nu stiam daca sa rad sau sa sun la salvare. Am crezut ca moare; asta ma speria. Am privit cateva secunde cu ochii mari, nestiind ce sa fac, pana cand mi-am dat seama ca e vie. O clasa intreaga se uita la ea, fara ca nimeni s-o ajute, in timp ce ea nu se oprea din vaitat. Pana cand o voce zice "ajutati-o maaa". Doua fete si un baiat se ridica si se duc inspre ea. Baiatul se apleaca (toata lumea se astepta s-o ia de o mana si sa o ridice), dar peste 3 secunde il vedem pe coleg stand drept langa ea, ea - tot pe burta, el - cu poseta si cu punga in mana, umflandu-si subtil falcile pentru a nu izbucni in ras acolo. Asta pentru mine a pus capac intregii seriozitati. M-am ascuns sub banca si am explodat intr-un ras soptit, cu lacrimi. Desi imi era frica sa nu ma vada, nu ma mai puteam abtine de nicio culoare. Una dintre colege ii pune pantoful la picior, in timp ce ea se ridica, mai mult singura. Se incalta si, dandu-si parul pe spate ca in reclamele la sampon, ne asigura: "N-am nimic!". Apoi isi ia catalogul si pleaca schiopatand. Iese din clasa, dar nu apuca sa inchida usa ca o clasa intreaga izbucneste in ras in gura mare; toata pauza asta am facut, iar ora urmatoare ne-a prins cu dureri de burti si lacrimi pe obraji. In zilele urmatoare a venit la ore ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.
O alta faza oarecum penibila s-a intamplat la ultima ora de economie. Dupa ce un an intreg profesoara ne-a stresat cu regulile ei si cu desele explicatii inexistente in ceea ce priveste notele acordate, jigniri si tremuraturi de nervi, a venit si momentul sa-si ia 'la revedere'. Asadar, ultima ora: se pregateste sa plece, dar cand sa iasa din clasa zeci de aplauze incep sa rasune in clasa. Profesoara, zambitoare, mandra de ceea ce i se intampla, se opreste si ea in usa si incepe sa aplaude. Problema este ca nici pana acum nu a aflat de ce o aplaudam NOI. :)
Bineinteles ca au fost si altele facute de noi precum cazaturi cu scaunul, cate o injuratura zisa din greseala mai tare in timp ce profesorul tocmai intra in clasa etc. Dar astea sunt cam la ordinea .. anului.
Echipa Am Doar 18 Ani revine in forta cu cea de-a patra editie a evenimentului Îmi caut vocaţie la care va asteptam cu drag pe toti cei interesati. 
